The Outer Worlds putem spune că a avut o traiectorie parcă predestinată, ţesută de nişte ursitoare digitale, care au vrut să pedepsească trufia celor de la Bethesda şi să ne aducă nouă, jucătorilor, o epopee SF demnă de epoca de aur a genului RPG. Astrele au fost favorabile în momentul conceperii jocului, deoarece părinţilor seriei Fallout, Tim Cain şi Leonard Boyarsky, li s-au alăturat o armată de moaşe sub forma echipei de la Obsidian Entertainment, responsabilă şi pentru nişte capodopere precum Fallout: New Vegas sau Star Wars: Knights of the Old Republic II. Ca o ultimă lovitură de teatru, în săptămâna lansării lui The Outer Worlds, echipa care răspunde de prezentul şi viitorul uneia dintre cele mai populare francize de jocuri video (Fallout), a reuşit să-şi dea din nou cu stângul în dreptul, transformând Fallout 76 într-un fiasco alimentat de lăcomie. Astfel, nu este de mirare că The Outer Worlds a fost primit cu braţele deschise de public şi de specialişti deopotrivă. Copilul minune de anul acesta al genului RPG reuşeşte să se ridice la nivelul aşteptărilor şi să ofere mai mult decât nişte similitudini cu iluştrii săi predecesori.

Ca orice epopee spaţială care se respectă, The Outer Worlds este construit în jurul unei conspiraţii ce ameninţă soarta întregii lumi. Confruntarea, inspirată de David şi Goliat, este purtată, pe de o parte, de aşa numitul The Board, conducerea unui conglomerat de corporaţii ce încearcă să colonizeze Halcyon, nepăsându-i de nimic altceva decât de profit. De partea cealaltă a baricadei îl găsim pe doctorul Phineas, un om de ştiinţă sărit de pe fix, cu niscaiva tendinţe criminale, care încearcă să pună beţe în roatele corporatiştilor prin acţiuni de gherilă.

Protagonistul controlat de jucător este un colonist scos de la gheaţă după o derivă de mai bine de 70 de ani. Călător la bordul navei Hope, un soi de legendă de adormit copiii, personajul care va decide soarta Halcyon-ului aterizează în mijlocul evenimentelor fără să aibă idee despre cele petrecute de când a intrat în hibernarea. Aceasta este expoziţiunea unui RPG modern, al cărui deznodământ se află în totalitate în mâinile tale. Deciziile ghidate de compasul tău moral, fie ele diplomatice sau violente, izvorâte din compasiune sau născute din egoism, te vor apropia de una dintre cele două tabere. Nu lipsesc din peisaj nici diferitele facţiuni mai mici, ce vor reacţiona într-un mod previzibil la alegerile tale. Reprezintă o noutate însă abordarea modernă a producătorilor, care nu prezintă niciun aspect al jocului doar în alb şi negru.

Prezenţa personalităţilor complexe nu reprezintă o surpriză pentru cei familiarizaţi cu acest gen de jocuri. Fie că vorbim de companioni sau de NPC-uri, avem de-a face cu personaje ale căror acţiuni sunt determinate de propriile motivaţii, care depăşesc simplele etichetele de pozitiv sau negativ. O noutate este însă această ambiguitate aplicată şi relaţiei tale cu diferitele facţiuni şi aşezăminte de pe Halcyon. Un orăşel poate să te venereze pentru ajutorul oferit în soluţionarea diferitelor probleme, dar, în acelaşi timp, poate fi şi îngrozit de tine dacă te porţi ca un nelegiuit. Este alegerea ta dacă vrei să fii un cavaler spaţial în armură de crom şi cu flintă laser la cingătoare sau un proscris, care fură orice obiect tot ce-i pică în mână şi care îi împuşcă pe toţi cei care-l calcă pe nervi. Cum personajul tău este mai mult decât un simplu avatar desprins din basme, poţi alege să fii un amalgam al celor două porniri, experienţa oferită de joc fiind una personală. Se vede la fiecare pas efortul depus de producători pentru ca lumea de joc să reflecte stilul tău: se vor forma alianţe neaşteptate, în timp ce şi cei mai loiali prieteni te pot părăsi.

Un alt exemplu elocvent al libertăţii oferite este felul în care pot fi gestionate finalurile misiunilor. După recuperarea formulei primei paste de dinţi dietetice din Univers, depinde de tine dacă o returnezi savantului care a descoperit-o sau preferi să o vinzi pe piaţa neagră. Indiferent de calea aleasă, rezultatele/repercusiunile nu vor întârzia să apară. În jurnalul tău, unde sunt consemnate toate aventurile prin care treci, există şi o secţiune denumită Botched dedicată special quest-urilor ratate. Dincolo de o moarte prematură intervenită în timpul luptelor, nu există greşeli fatale. Chiar şi cele mai neinspirate decizii avansează povestea spre unul dintre finalurile posibile. Datorită nuanţării deja amintite însă, fiecare decizie majoră te va lăsa întrebându-te dacă ai ales soluţia corectă. Din această dorinţă de a şti ”ce-ar fi fost dacă…” se naşte rejucabilitatea lui The Outer Worlds.

Parcurgerea jocului la un nivel de dificultate mai redus va necesita undeva în jur de 30 de ore (chiar dacă primele speedruns au reuşit să-l dea gata în jur de 30 de minute). Şi din acest punct de vedere The Outer Worlds se impune ca un joc video modern, alegând o abordare care distilează esenţa RPG-urilor de sute de ore într-o formă de prezentare potrivită zilelor noastre. Cei care nu sunt deranjaţi de noţiuni arbitrare, precum un loc de muncă sau interacţiuni sociale cu cei apropiaţi, pot alege dificultatea Supernova, o experienţă ”all-inclusive”. Nivelul de dificultate suprem îşi propune să captiveze cu totul jucătorii prin introducerea unor elemente realiste, precum necesitatea de a consuma alimente şi băuturi, reducerea semnificativă a numărului de puncte unde jocul se salvează automat (opţiunea manuală de salvare este dezactivată) şi şansele crescute de a pierde definitiv camarazii pe durata confruntărilor armate. În acest caz, orele investite se dublează, iar dacă alegi să faci şi cele mai mărunte sarcini ele chiar se pot tripla.

O parte a nivelului de dificultate care va influenţa modul în care vei trăi aventura este felul în care ţi-ai construit şi în care alegi să-ţi cultivi personajul. Este de bun augur să explorezi fiecare colţişor al jocului, nu doar pentru a descoperi cele mai bine ascunse comori, dar şi pentru a dispune de cantitatea de puncte de experienţă necesare pentru a avea un erou cu abilităţile aduse la zi. Pe lângă descoperirea unui loc sau a unui tonomat singuratic, şi diferitele opţiuni de dialog îţi pot aduce puncte de experienţă bonus. Acestea pot fi investite în harta de abilităţi bine gândită, acestea aducându-ţi beneficii atât în cadrul luptelor, cât şi în afara lor.

Odată cu atingerea unui nou nivel de evoluţie (level-up), jucătorul va avea la dispoziţie un număr de puncte care pot fi investite în îmbunătăţirea unor categorii Macro precum Defense, Dialogue sau Stealth. Fiecare dintre aceste categorii cuprinde mai multe abilităţi precum Hacking, Persuade sau Medical. Odată atins nivelul 50 al acestor abilităţi, ele mai pot fi evoluate doar investind puncte individuale, categoriile neputând fi crescute mai departe. Ca rezultat, invariabil vei fi nevoit să te specializezi pe nişte domenii pe care le consideri importante, neexistând destule puncte pentru a face un erou versat în toate.

Nu lipsesc nici atributele speciale numite perks, care îţi conferă diferite avantaje precum posibilitatea de a căra mai multe obiecte sau de a te mişca mai repede. Aceste perks au fost împărţite pe trei niveluri, deblocarea unui număr destul de mare de trăsături speciale de pe un palier deblocând accesul la următorul nivel. Interesant este faptul că, pe lângă level-up, aceste puncte de perks pot fi dobândite şi ca rezultat al unor traume din joc. De exemplu, dacă din neatenţie sau nepăsare vei cădea de prea multe ori de la o înălţime periculoasă sănătăţii, vei dezvolta o fobie de înălţime care va reduce atributele de bază precum Dexterity sau Perception, dar te vor răsplăti un punct de perk pe care îl poţi investi după propriul plac. Există mai multe astfel de traume în joc, acceptarea lor este însă complet opţională: depinde de tine dacă eşti dispus să sacrifici atribute de bază pentru a beneficia de bonusurile aduse de perks.

Experienţa dobândită de erou se răsfrânge şi asupra companionilor deja amintiţi. În cazul lor, opţiunile de personalizare sunt ceva mai reduse, dar tot vei avea posibilitatea de a le alege anumite abilităţi, alături de armele şi armurile echipate. Pe lângă povestea individuală a fiecăruia şi ajutorul oferit în lupte, coechipierii contribuie şi prin bonusuri care afectează diferitele aptitudini ale eroului. În funcţie de personajele pe care le ai în echipă, poţi fi mai elocvent pe durata dialogurilor sau poţi mânui mai bine crosele de golf spaţiale. Această simbioză aduce beneficii celor care aleg să exploreze Halcyon-ul în compania acestor personaje, cel puţin colorate. Cei cu înclinaţii singuratice pot compensa lipsa camarazilor prin alegerea unor perks care favorizează aventurile pe cont propriu. Aici apare însă o lipsă de echilibru: luptele de care abia poţi trece de unul singur devin o joacă de copii dacă eşti asociat de doi aliaţi.

O altă metodă de a face luptele mai uşoare este folosirea abilităţii de dilatare a timpului, care permite o ţintire mai precisă. În mod evident inspirat de sistemul V.A.T.S. din seria Fallout, sistemul Tactical Time Dilation din The Outer Worlds nu va fi folosit însă prea des nici măcar pe nivelurile de dificultate mai ridicate, deoarece trasul frenetic în tot ce mişcă întotdeauna sa va dovedi o tactică mai eficientă. Mai ales că muniţia se găseşte din belşug, iar cu puţină curiozitate poţi pune mâinile pe nişte arme deosebit de puternice, destul de repede.

Trebuie să menţionăm şi faptul că inteligenţa artificială care guvernează comportamentul oponenţilor este simplistă, şi poate fi „învăţată” foarte repede. Pe lângă faptul că oponenţii nu pot fi acuzaţi că ar fi inteligenţi, ei au şi reacţii destul de ciudate. La fiecare pas te aşteaptă oponenţi care-şi vor ridica mâinile în aer panicaţi parcă de faptul că nu reuşeşti să-i nimereşti, ca după doar câteva secunde să se năpustească din nou asupra ta de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Te poţi aştepta şi la oponenţi supradimensionaţi, tradiţionali genului, dar periculozitatea lor se datorează numai şi numai forţei brute, orice urmă de tactici avansate lipsind cu desăvârşire.

Din punct de vedere tehnic, The Outer Worlds urmează tradiţia jocurilor Obsidian: realizarea grafică uşor ponosită, guvernată de un stil artistic inovator şi creativ. Oraşele şi scenele pline de culoare, rupte din imaginaţia romancierilor SF, te fac să uiţi, cel puţin temporar, de design-ul repetitiv al hărţilor şi al personajelor. Din fericire jocul este cursiv, nu există fluctuaţii sesizabile de framerate şi nu apar probleme tehnice care să te scoată din atmosfera captivantă. Din punct de vedere acustic, jocul se descurcă bine, dar coloana sonoră nu include vreo capodoperă memorabilă, la fel cum şi prestaţia actorilor care şi-au conferit vocile personajelor poate fi numită doar adecvată.

În concluzie putem spune că The Outer Worlds poate să fie pasărea Phoenix a genului de RPG cu tematică SF, fiind bula de aer de care aveau nevoie fanii genului, ale căror corăbii se cam înecaseră în ultima vreme. În pofida abordării unor tematici comune cu alte jocuri similare, The Outer Worlds este un RPG foarte reuşit. Povestea structurată excelent, moralitatea care te pune pe gânduri şi îţi ridică semne de întrebare, precum şi personajele pline de personalitate se află într-un uşor contrast cu abordarea simplistă a luptelor, ce puteau beneficia de mai multă atenţie. Dacă se va dovedi a fi şi un succes comercial, The Outer Worlds poate reprezenta începutul unei noi francize cu un potenţial condiţionat doar de imaginaţia producătorilor.