Jak şi Dexter, Ratchet şi Clank sau Banjo-Kazooie sunt mascotele unei ere, când nu-ţi puteai imagina un joc de tip platformer fără zeflemelele amicale a două personaje care se completează reciproc, întocmai ca micul şi muştarul. Cu mai bine de doi ani în urmă, echipa de la Playtronic, formată din câţiva foşti membri ai legendarului studio Rare, au încercat să reînvie acest gen, rezultatul fiind însă controversat. Unii s-au plâns de promisiunile neîndeplinite din campania de Kickstarter, în timp ce alţii, cu o înclinaţie nostalgică mai pronunţată, au adoptat Yooka-Laylee cu tot entuziasmul din lume. Valoarea reală a jocului se află între cele două extreme, dar succesul înregistrat, poate alimentat şi de controversele aprinse, au permis realizarea unei continuări. Yooka-Laylee and the Impossible Lair renunţă la perspectiva 3D şi adoptă un gameplay pe care fanii Nintendo îl vor compara din start cu experienţele Donkey Kong. Chiar dacă continuarea pare mai puţin ambiţioasă decât precursorul, noul joc nu trebuie subestimat, mai ales în ceea ce priveşte nivelul de dificultate.

Producătorii au încercat să păstreze ce a funcţionat în primul joc şi să înlocuiască părţile vehement criticate cu elemente inspirate din aventurile primatei cu o afinitate deosebită pentru butoaie. Rezultatul suferă de o ambivalenţă uşor deranjantă: tonul jocului pare să se adreseze unei categorii de vârstă mai fragede, în timp ce nivelul de dificultate va frustra şi veteranii genului. Povestea în sine este foarte cuminte, producătorii evitând orice risc de a ieşi din limitele a ceea ce este considerat sigur pentru toţi membrii familiei. Atât personajele, cât şi umorul, adesea bazat pe jocuri de cuvinte, par să fi fost concepute pentru a fi pe înţelesul şi în sfera de interes a tinerelor vlăstare ale gaming-ului. Oponenţii pe care îi întâlneşti, şi pe care-i aduci la sentimente mai bune cu o coadă aplicată peste spinare, nu par să fie înlăturaţi, ci mai degrabă trimişi la un pui de somn. Până şi răufăcătorul suprem intră la categoria antagoniştilor întâlniţi în teatrele de păpuşi. Singurul semn de umor mai evoluat sunt autoironic numitele paywalls, care pot fi depăşite prin adunarea monedelor ascunse prin niveluri.

Dinamica eroilor noştri este identică cu cea din titlurile bine cunoscute, amintite la început, aceştia fiind nevoiţi să coopereze pentru a depăşi obstacolele din joc. Armonia dintre cei doi protagonişti, cameleonul Yooka şi liliacul Laylee, este însă una fără cusur, neexistând acele momente de persiflare care aduceau sarea şi piperul relaţiei dintre Ratchet şi Clank. Yooka şi Laylee pot fi consideraţi chiar un singur personaj, pe de o parte deoarece abilităţile necesare parcurgerii nivelurilor sunt dependente de simbioza dintre ei, pe de altă parte datorită faptului că ambii par să fie de acord tot timpul. Astfel, lipsesc răsturnările de situaţie, povestea fiind una liniară: cei doi voinici trebuie să salveze regatul reginei Phoebee prin reasamblarea gărzii regale compusă din albine (Royal Beetalion), hipnotizate şi capturate de Capital B. Puteţi să vă pregătiţi de la început pentru o serie de glume cu albine sau, pentru a fi în ton cu umorul jocului, ”beeancuri”.

Cei 48 de străjeri ai reginei pot fi salvaţi din nivelurile 2.5D ascunse sub forma unor cărţi împrăştiate în regatul redat în 3D, iar soluţia de a combina cele două perspective şi abordările aferente acestora este ingenioasă. Nivelurile 2.5D au ca scop eliberarea albinelor prinse în cursă, adunarea a cât mai multor condeie şi descoperirea a câte cinci monede ascunse în mod diabolic prin diferite cotloane greu accesibile. Cum jocul chiar îţi oferă posibilitatea să sari peste porţiunile dintre două checkpoint-uri după doar câteva încercări nereuşite, eliberarea albinelor de la finalul fiecărui nivel este garantată. Provocarea constă în adunarea monedelor necesare pentru a putea debloca noi şi noi zone în lumea 3D. Aceasta din urmă găzduieşte personajele secundare întâlnite şi în partea anterioară, care împovărează existenţa duoului nostru cu diferite sarcini. Rezolvarea lor va afecta lumea înconjurătoare şi va modifica cărţile deja descoperite, prin adăugarea de noi provocări. Scufundarea nivelurilor în apă, îngheţarea lor sau invadarea lor de nişte creaturi cu o foame de nepotolit reprezintă doar câteva dintre metodele aplicate de producători pentru a recicla nivelurile. Deşi poate să sune ca o soluţie ieftină, aceste calamităţi sunt destul de însemnate, schimbând complet experienţa de joc.

Nu lipsesc nici aşa numitele Tonice, care aduc modificări cosmetice, uşurează sau îngreunează viaţa jucătorului. Ele sunt ascunse în tot regatul şi, odată descoperite, pot fi achiziţionate în schimbul unor condeie adunate în nivelurile 2.5D. La începutul jocului, Yooka şi Laylee pot echipa simultan trei astfel de poţiuni magice, care, în funcţie de rolul lor, afectează numărul de condeie adunate. Tonicele care uşurează viaţa eroilor, precum invincibilitatea prelungită după încasarea unei lovituri, scad cu câteva procente numărul de condeie adunate. În acelaşi timp efectele care îngreunează jocul, cum ar fi inversarea controalelor sus-jos şi stânga-dreapta, adaugă la totalul de la final. Cele cosmetice, precum căpăţânile supradimensionate, nu au nici un rol dincolo de efectul amuzant. În timp ce monedele deja amintite nu pot fi acumulate decât prin găsirea lor în cadrul fiecărui nivel, condeiele pot fi farmate prin reluarea în repetate rânduri a primelor niveluri 2.5D, cu un nivel de dificultate mai scăzut.

În orice moment al jocului, indiferent de numărul de albine eliberate, poate fi încercată bătălia cu Major B. Chiar şi cu întreaga gardă regală asamblată (fiecare albină recrutată are rolul de a absorbi atacurile răufăcătorului principal, ferindu-i astfel pe eroii noştri), această confruntare este frustrant de dificilă şi necesită reflexe fulger. De aici şi imposibilul din denumirea jocului, precum şi discrepanţa de care am vorbit deja: povestea uşurică se află într-un contrast evident cu nivelurile 2.5D, care te fac să transpiri mai ceva ca alergatul pe bandă. Explorarea lumii 3D poate fi comparată cu relaxantele momente oferite de pauza dintre două seturi de exerciţii de la sala de forţă. Partea de platforming se dezvăluie cu adevărat de abia după jumătatea jocului, când descoperi cum diferitele obiecte pot avea multiple roluri, uşurându-ţi puţin viaţa. Chiar şi aşa, vor exista numeroase ocazii când frustrarea cauzată de niveluri te va face să adopţi un limbaj nepotrivit pentru cei mici.

Din punct de vedere grafic, jocul este plin de culoare, dar se regăseşte şi aici o dualitate. În mare parte nu avem de ce să ne plângem când vine vorba de niveluri şi varietatea acestora, producătorii dând dovadă de atenţie pentru detalii. Când vine vorba însă de oponenţi, ai sentimentul că muza i-a părăsit pe producători, mulţi dintre aceştia fiind variaţii de culoare ale aceloraşi creaturi. Pe de altă parte, sunetul merită toate laudele, melodiile compuse de Grant Kirkhope şi David Wise având efectul unei călătorii în timp, înapoi în perioada de glorie a lui Banjo-Kazooie. Merită amintit şi framerate-ul constant de 60 de cadre pe secundă pe toate platformele.
 
Yooka-Laylee and the Impossible Lair este un platformer bine gândit, a cărui poveste şi personaje pălesc însă în faţa originalităţii jocurilor produse de Rare. Nivelul de dificultate îl recomandă pentru cei mai experimentaţi jucători, însă nu şi firul epic sau abordarea. Este un proiect indie ambiţios care scoate la înaintare conceptul de dualitate, în special când vine vorba de împăcarea părţilor 2.5D cu cele top-down 3D, însă, pe alocuri, şi suferă din cauza acestuia, ideile bune fiind trase în jos şi de aspecte mai puţin reuşite.