Jocurile indie au devenit deja mult prea numeroase, provenind de la tot felul de echipe, unele de care nici măcar nu am auzit vreodată. O parte semnificativa dintre aceste titluri indepedente nu reuşesc să iasă în evidenţă, prezentând fie experienţe insuficient dezvoltate, fie pur şi simplu reciclând formule deja întâlnite în alte sute de jocuri similare. Într-o oarecare măsură, şi BDSM: Big Drunk Satanic Massacre intră în această categorie, proaspăt lansatul joculeţ al celor de la Big Way Games fiind încă un twin-stick shooter, într-o mare de astfel de jocuri.

Şi, trebuie să mărturisesc, ideea de a parcurge un astfel de joc, provenit şi de la un producător fără prea mare experienţă, nu mă atrăgea foarte mult. Totuşi, două aspecte m-au făcut să revin asupra acestei impresii iniţiale. În primul rând, BDSM: Big Drunk Satanic Massacre este disponibil şi pentru Nintendo Switch, pe lângă versiunile “mari” pentru PC şi PlayStation 4. Şi, ca proaspăt posesor al noului Nintendo Switch Lite, am fost curios să văd cum se prezintă producătorii indie pe această platformă, în comparaţie cu studiourile consacrate care colaborează deja de multă vreme cu Nintendo. În al doilea rând, BDSM: Big Drunk Satanic Massacre mi-a atras atenţia nu doar prin titlul său deloc ortodox, cât şi prin premisele poveştii, ce se adresează publicului matur, nu neapărat clientela obişnuită a consolelor Nintendo.

Înainte de a intra în mai multe detalii despre poveste, aş vrea totuşi să lămurim, pentru cei care încă nu sunt familiarizaţi cu acest termen, ce înseamnă un twin-stick shooter. Definiţia provine de la necesitatea de a folosi ambele stick-uri analogice ale unui gamepad pentru a controla personajul şi pentru a lupta împotriva atacatorilor. De cele mai multe ori, avem de-a face cu o perspectivă isometică sau top-down, iar stick-ul din stânga controlează mişcarea personajului principal, în timp ce stick-ul drept este folosit pentru a ţinti cu armele din dotare şi, câteodată, pentru a trage. Pe PC, rolul stick-urile este luat de obişnuita combinaţie WASD pentru deplasare, respectiv mouse-ul pentru a ochi şi trage. Iar BDSM: Big Drunk Satanic Massacre nu se depărtează foarte mult de la aceste reguli, cu mici particularităţi în privinţa schemei de control.

Revenind la poveste, Big Drunk Satanic Massacre doreşte să abordeze teme rezervate adulţilor, însă într-o manieră umoristică, à la South Park sau Rick and Morty, dacă vreţi. Se pleacă de la o idee interesantă: este descoperită poarta către iad, infernul este cucerit de oameni, iar demonii ajung sclavii acestora, fiind folosiţi în restaurantele fast food pentru a găti mâncarea necesară omenirii. În acest context, însuşi Lucifer, alintat drept Lou în acest joc, ajunge un ratat, incapabil să-şi plătească datoria faţă de barul unde se îmbată zilnic. Pus în faţa opţiunii de a munci pentru bani sau de a se răzvrăti împotriva opresiunii oamenilor şi de a recâştiga tronul iadului, evident că Lou alege a doua variantă.

Din păcate, în ciuda startului promiţător, povestea nu merge nicăieri, ba chiar îşi bate joc de conceptul demonilor asupriţi de oameni, majoritatea inamicilor fiind tot felul de făpturi imaginare, precum draci şi impi, diferite întruchipări de sucub, grăsani scapaţi de sub control, schelete mariachi şi chiar ponei înarmaţi până în dinţi. Există, ce-i drept, şi unii oponenţi umani, îmbrăcaţi în nişte armuri ce aduc aminte de puşcaşii marini din seria DOOM, însă insuficienţi pentru a oferi o direcţie coerentă jocului. Mai mult, unele dintre aceste personaje nu trebuie neapărat învinse în luptă dreaptă, ci pot fi “convinse” prin mijloace de natură… sexuală. Fiecare astfel de mini-game sexual dus la bun sfârşit conferă câte un punct de upgrade pentru Lou, pe care jucătorul îl poate investi în câteva categorii, limitate, precum cantitatea maximă de muniţie, energia sa vitală etc.

Pe parcursul jocului îşi mai fac apariţia şi unele personaje secundare, care pot oferi misiuni opţionale, simplistice de cele mai multe ori, dar a căror rezolvare este răsplătită cu noi astfel de puncte de upgrade. Din păcate, multe dintre dialoguri parcă sunt scrise de un copil de clasa a treia, care abia a descoperit conceptul de satiră, cam în aceeaşi notă desfăşurându-se întregul joc, undeva la graniţa dintre amuzant şi de-a dreptul repulsiv (veţi ajunge să faceţi sex şi cu Hitler, spre exemplu).

Din fericire, gameplay-ul în sine este decent, jocul neezitând să-ţi arunce în faţă, pe măsură ce timpul trece, combinaţii tot mai numeroase de monştri. Pe lângă un arsenal cuprinzător, din care nu lipsesc arme convenţionale precum pistolul, shotgun-ul, AK-ul, lansatorul de rachete etc., Lou se bazează pe sticlele de lapte (“alcoolul” folosit de draci pentru a se îmbăta), utilizate drept health packs, dar şi pe câteva power-up-uri (precum ploaia de meteoriţi sau invocarea unor monştrişori aliaţi). Nu lipseşte nici abilitatea sa de “rage”, care îl poate transforma, pentru câteva secunde, pe prinţul iadului dintr-un beţivan cu maiou pătat într-un demon atotputernic, capabil să doboare şi cel mai puternic boss cu ajutorul unei raze letale, emanate din coarnele sale.

Boşii sunt o idee mai puţin ridicoli decât restul inamicilor, iar mecanicile lor devin chiar inventive în a doua jumătate a aventurii lui Lou, fără a reprezenta totuşi ceva nemaivăzut în acest tip de jocuri. De altfel, BDSM Big Drunk Satanic Massacre nu este foarte lung, putând fi dus la bun sfârşit în aproximativ 6 ore, ceea ce este ok pentru preţul de 17€ al versiunii de PC. Din păcate, jocul pe console este aproape de două ori mai scump, diferenţa de preţ nefiind justificată de nivelul calitativ al portării, cel puţin cazul versiunii pentru Switch.

Şi nu, nu este neapărat cazul aspectului grafic, care deşi net inferior ediţiei pentru PC, îşi face treaba, mai ales în contextul ecranului de mici dimensiuni al unei console precum Nintendo Switch Lite. Ceea ce nu funcţionează însă pe acest gen de afişaj sunt fonturile ridicol de mici folosite de chiar şi în meniul principal al jocului, şi nici modalitatea greu de urmărit prin care producătorii au ales să evidenţieze butoanele şi elementele active din interfaţa jocului. Sincer, stau şi mă întreb cum aceste elemente au trecut de procesul de certificare al celor de la Nintendo…

În concluzie, nu regret timpul petrecut alături de BDSM: Big Drunk Satanic Massacre pe Nintendo Switch, deşi această versiune a jocului nu este cea mai avansată. Am avut parte de câteva ore de acţiune decentă, suportabile atunci când la televizor, în paralel, era transmis un meci sau un talk-show încins. Totuşi, preţul piperat (în schimbul a ce este oferit) şi umorul discutabil, de prost gust pe alocuri, mă împiedică să pot recomanda acest joc.