Press "Enter" to skip to content

Rezumat Made by Google 19 – Pixel 4, Stadia, Pixel Earbuds si multe alte noutati de la Google

Made by Google 19 tocmai s-a incheiat si am urmarit toata conferinta live. Aceasta a fost gazduita de Google in New York si a fost un show consisent, prezentat intr-un mod foarte prietenos si cel mai important, plin de prezentari ale unor produse cu adevarat interesante. Mai jos am facut un rezumat al conferintei si am notat unele dintre cele mai cool produse pe care le-am vazut.

Pixel 4 – Go out there and be creative!

Cu fraza aceasta s-a incheiat prezentarea sistemului de camere care va fi prezent pe Google Pixel 4. Daca pana acum, cand vorbeam de lansari de telefoane, accentul era pus pe performanta si pe componentele care ofera toata puterea, Google a ales sa se concentreze asupra utilizatorului si a pus pret pe confortul si creativitatea oricui va folosi noul Pixel 4. Astfel, noul dispozitiv se bucura de o sumedenie de tehnologii noi care il fac mai usor de folosit, mai sigur si care il transforma intr-un partener de nadejde pentru cei care vor sa imortalizeze cele mai frumoase momente sau peisaje.

Interactiune naturala

Pixel 4 este primul telefon din lume care vine echipat cu un senzor radar. Google a lucrat din greu in ultimii cinci ani doar la crearea unui chip destul de mic cat sa incapa intr-un telefon si destul de puternic cat sa indeplineasca toate functiile necesare unui dispozitiv atat de personal. Cu ajutorul acestui chip, Pixel 4 ofera cea mai rapida detectie a fetei care incepe procesul de deblocare cu mult inainte sa-ti vada fata, mai exact in momentul in care pui mana pe telefon.

De asemenea, daca vrei sa schimbi melodia care ruleaza in acest moment, sau sa opresti alarma dimineata, nu va mai fi macar nevoie sa atingi telefonul datorita gesturilor pe care Pixel 4 le recunoaste, astfel cu un swipe in aer, acesta va indeplini diverse functii.

Si inregistrarile audio au suferit o revolutie, astfel Google recunoaste in timp real cand cineva vorbeste peste zgomotul de fond si poate transcrie in timp ce vorbesti orice conversatie, astfel vei avea nu doar una, ci doua modalitati de a reveni asupra unei discutii sau a unor notite pe care le-ai salvat. Functia asta mi-ar fi prins bine la facultate daca stia de Limba Romana 🙂

Siguranta ta, pe primul loc

Google se lauda cu cel mai sigur dispozitiv mobil, reusind sa salveze toate datele si statisticile de utilizare, direct in memoria telefonului, acestea fiind private, iar singura persoana care le poate accesa esti tu, utilizatorul telefonului. Tot ceea ce tine de setari, aplicatii si securitate a fost rafinat si se urmareste functionarea la nivel de dispozitiv mai mult ca niciodata, pentru a nu exista sansa ca datele sa fie interceptate odata ce au ajuns pe internet.

Un nou ecran pentru a vedea lumea asa cum este

Pixel 4 vine echipat cu un ecran OLED de 5.7″, respectiv 6.3″ de pe Pixel 4 XL. Acest display are si o rata de refresh de 90Hz, care se ajusteaza automat in functie de scenariul in care este folosit telefonul pentru a salva baterie. Protectia acestui ecran este asigurata de Corning Gorilla Glass 5 si vine cu suport HDR. Pixel 4 are o rezolutie FHD+ cu 444 ppi (pixels-per-inch), in timp ce Pixel 4 XL are rezolutie QHD+ cu 537 ppi.

Specificatii

Pixel 4 si Pixel 4 XL se diferentiaza doar prin dimensiunea ecranului, ambele fiind impinse de la spate de aceeasi platforma hardware. Vorbim despre un procesor Qualcomm Snapdragon 855 pe 64 de biti cu opt nuclee si frecvente de 2.84Ghz + 1.78Ghz, o parte dintre aceste opt nuclee fiind tactate mai jos pentru sarcini mai putin solicitante. Pentru procesarea grafica, noile telefoane au parte de un GPU Adreno 640, iar ca tehnologii suplimentare, ambele se bucura de modulul de securitate Titan M si Pixel Neutral Core. Pe partea de memorie, dispozitivele vin cu 6GB de memorie RAM LPDDR4x si doua variante de stocare, fie de 64GB, fie de 128GB.

Bateria este un alt factor diferentiator intre cele doua dispozitive astfel Pixel 4 are o baterie de 2800mAh, in timp ce Pixel 4 XL are o baterie mai mare, de 3700mAh. Ambele se bucura de incarcare rapida de 18W prin intermediul unui port USB Type-C 3.1 Gen1 si posibilitatea de incarcare wireless.

Camera – Vedeta acestor dispozitive

In timpul prezentarii Made by Google 19, cand a venit vorba de Pixel 4, pe langa cele enumerate mai sus, accentul a picat puternic pe camera acestui dispozitiv. Google se lauda ca telefonul are un camera rig inclus, care ofera publicului tehnologia de computational photography. Aceasta se bazeaza mai putin pe partea hardware si este mai dependenta de componenta software a telefonului. Asta inseamna ca noul Pixel va captura pana la noua cadre ale aceleiasi fotografii, la niveluri de lumina si setari diferite, ca mai apoi sa le combine intr-o poza finala care ofera o claritate cat mai mare.

De asemenea, Google te sfatuieste sa nu mai faci poze la obiecte indepartate cum erai obisnuit, ci in loc sa tai poza dupa ce ai facut-o, sa folosesti pinch-to-zoom, iar Pixel 4 va ajusta automat setarile, astfel nu vei pierde calitate sau bucatile pe care oricum le-ai fi taiat din poza, ci vei avea doar zona pe care vrei sa o capturezi.

O alta idee foarte buna este includerea a ceea ce a fost numit „dual exposure controls” astfel poti schimba luminozitatea si contrastul inainte de a face poza pentru a avea si mai multa libertate creativa cand capturezi un cadru cu Pixel 4. Si fotografiile pe timp de noapte au primit un boost ca sa spun asa, astfel vei putea obtine peisaje nocturne mult mai clare, iar un lucru care m-a surprins placut, a fost momentul in care prezentatorul a specificat si ce NU poti face cu un telefon: nu poti face o poza in care atat luna cat si peisajul pe care il lumineaza sa fie clare deoarece lumina lunii este mult prea puternica pentru a fi capturata alaturi de alte elemente intr-o poza.

Pentru mai multe detalii despre Google Pixel 4, puteti vizita Google Store, unde aveti si o lista completa de specificatii.

Pixel Buds – Nu doar niste simple casti

Prezentarea pentru Pixel Buds a fost ceva iesit din comun pentru o pereche de casti, dar asta datorita faptului ca nu sunt doar atat. Google a prezentat capabilitatile acestor casti si pot spune ca par foarte faine la o prima vedere. Poti sa le „invoci” folosind celebra fraza: Hey Google! In acel moment, castile vor fi independente si nu va mai fi nevoie sa folosesti si telefonul pentru a apela pe cineva, pentru a schimba muzica sau pentru a primi diverse informatii de la Google Assistant. Acest lucru este accentuat si mai tare de raza de actiune a acestor casti, fiind capabile sa transmita la trei camere departare prin pereti sau sa acopere lungimea unui teren de fotbal in camp deschis.

Pe partea de baterie, un astfel de accesoriu trebuie sa aiba o autonomie buna, astfel Pixel Buds ofera pana la cinci ore de utilizare continua si pana la 24 de ore folosind Charging Case-ul in care vin. Vizual, nici nu iti vei da seama ca sunt acolo, fiind aproape la nivel cu urechea, astfel nu vei avea doua cozi atarnand din urechi cand mergi pe strada. Si ca veni vorba, pentru a evita intamplarile nefericite, Pixel Buds te tin ancorat in realitate, oferind un sunet foarte clar si puternic, dar in acelasi timp iti permit sa auzi o masina care se apropie, zgomote de fond si alte sunete din jurul tau care ar putea sa te intereseze.

Google Stadia – Consola viitorului?!

In cadrul evenimentului Made by Google 19 am aflat si data oficiala de lansare pentru Google Stadia, astfel consola non-consola de la Google va vedea lumina zilei foarte curand, pe data de 19 Noiembrie. Este modalitatea prin care gigantul tech isi doreste sa elimine nevoia de a cumpara o consola si de a descarca jocurile pentru aceasta, inlocuind-o cu un serviciu bazat pe conexiunea la internet, care pastreaza aceeasi experienta de joc, fie ca alegi sa te joci pe un TV, laptop sau smartphone.

Gaming 4K la setari maxime si HDR pe un Google Chromecast Ultra

Tot ce ai nevoie pentru a te bucura de cele mai noi titluri la rezolutie 4K, cu cele mai bune setari grafice, tehnologie HDR si un framerate de 60 de cadre pe secunde este un Chromecast Ultra si un controller Stadia. In acest fel, elimini nevoia de a avea inca o cutie de plastic sub televizor si nu ai nevoie decat de un HDMI liber in spatele TV-ului si o conexiune la internet.

Colectia de jocuri este si ea impresionanta si inca de la inceput vei avea acces la o multime de titluri AAA recente, dar si mai vechi, pe care nu vei fi nevoit sa le descarci. Doar cumperi jocul din magazinul Stadia si te pui pe treaba. De asemenea, poti sa optezi pentru abonamentul Stadia Pro, care pentru 9.99 euro pe luna iti ofera lunar jocuri gratuite, reduceri si optiunea de a te juca la rezolutie 4K 60FPS, comparativ cu versiunea Free care te limiteaza la 1080p 60FPS.

Pixelbook Go – Gata odata cu tine

Un alt dispozitiv prezentat a fost Pixelbook Go: un laptop micut si usor care este pregatit sa iti fie partener in orice aventuri ai planificat. Nu este neaparat un dispozitiv cu care sa te lauzi la prieteni din pricina puterii de procesare sau a dotarilor, insa la sub un kilogram greutate si doar 13mm grosime, alaturi de o constructie cu un fund special care ofera o suprafata foarte aderenta, il vor face partenerul perfect. Bateria ajuta si ea in acest scop, oferind pana la 12 ore de autonomie, sau daca esti grabit, pana la doua ore de utilizare in doar 20 de minute de incarcare.

O combinatie software si hardware fericita

Fiind echipat cu procesoare Intel din generatia a 8-a, performanta lui Pixelbook Go nu are cum sa fie, decat buna, dar ceea ce il scoate in evidenta este sistemul de operare Chrome OS care ofera o experienta software completa si cel mai important, sigura, fara sa aiba un impact major asupra componentelor.

Ecranul de 13.3″ cu touchscreen poate afisa rezolutii de pana la 4K, oferind o fidelitate vizuala inalta. Alaturi de boxele stereo asezate frontal, de o parte si de alta a tastaturii, vei fi prins in mijlocul actiunii, fie ca te uiti la un film, sau chiar te joci.

Partea software include, desigur si Google Assistant, care ajuta la confortul utilizatorului, iar pentru a spori acest aspect, pe partea de hardware, compania a investit timp si bani in tastatura foarte usor de folosit si dotata cu scurtaturi care sa iti usureze viata. Ai la dispozitie aproape toate aplicatiile favorite si nu vei simti trecerea la Chrome OS altfel decat usoara.

Made by Google 19 – O experienta completa

Prezentarea Google a fost un pachet complet, iar alaturi de produsele prezentate mai sus, a inclus si discutii despre case inteligente si tehnologii care ne ajuta sa imbunatatim acest nou trend, despre securitate si accentul pe care compania l-a pus pe siguranta si intimitatea utilizatorului si despre cum incearca sa lucreze pentru mediul inconjurator, invesint in fabricile si conditiile de munca din toate tarile in care sunt fabricate dispozitivele Google. De asemenea, un accent puternic a fost pus pe reciclare si cum noile produse contin materiale reciclate carora le-a fost oferita o noua viata.

Imi place ideea de a crea un ecosistem Google, iar cu lansarea Pixel 4, Google Stadia si a noului laptop, chiar sunt tentat sa trec cu totul in tabara motorului de cautare 😀 Doar ca, nu momentan, ci astept sa vad cum aceste tehnologii vor evolua in viitorul mai mult sau mai putin indepartat.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares