Colegii de la IGN au publicat un clip ce prezintă primele 20 de minute din The Outer Worlds, noul RPG pregătit de studioul Obsidian Entertainment şi publisher-ul Private Division (divizie a Take-Two Interactive). Având în vedere că avem de-a face cu un joc încă nelansat, vă avertizăm că secvenţele de mai jos pot conţine spoilere!
The Outer Worlds este un RPG first person foarte asemănător cu recentele titluri ale seriei Fallout, acţiunea nefiind însă plasată pe Pământ de această dată. Eroul principal se va trezi din hibernare pe o navă de colonişti, naufragiată în călătoria pe care o efectua către Halcyon, cea mai îndepărtată colonie umană faţă de planeta Pământ, aflată la marginea galaxiei. Jucătorul va nimeri în mijlocul unei conspiraţii ce ameninţă soarta coloniei Halcyon, alegerile acestuia urmând să dicteze modul în care povestea se va desfăşura.
Pe lângă elementele de bază ale unui RPG, cum ar fi explorarea, dialogurile extinse cu celelalte personaje, ba chiar recrutarea unora dintre acestea în propria echipă, cei de la Obsidian Entertainment pun accentul şi pe ideea că personajele create de jucători pot avea şi defecte. Astfel, jocul va monitoriza progresul eroului, precum şi modul de abordare a jucătorului şi va deduce lucrurile le care acesta se pricepe şi cele la care trebuie sa mai progreseze. În funcţie de aceste informaţii, jocul îi va atribui eroului defecte (fobii de anumite creaturi, spre exemplu), dar şi abilităţi speciale suplimentare.
The Outer Worlds este aşteptat pe 25 octombrie 2019, în ediţii pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (Epic Games Store şi Windows Store).
Articol preluat de pe go4it.ro
Be First to Comment