După amenințări îndelungate, Microsoft a făcut pasul important de care Intel se tot teme. A dezvăluit Surface Pro X, un toaster-frigider echipat cu un procesor ARM, Surface SQ1, creat în colaborare cu cei de la Qualcomm. Nu este tehnologie complet nouă, fiind derivat din platforma Snapdragon 8cx.
Spre deosebire de anticele modele de Surface cu procesoare ARM, cel de față rulează o variantă completă a lui Windows 10. Nici măcar Windows 10S, ci sistemul de operare întreg, cu suport pentru aplicații de x86. Dispozitivul vine cu un ecran de 13 inch cu o rezoluție de 2880×1920, are un stylus, are porturi multiple USB Type-C, conectivitate Wi-Fi și LTE, precum și o tastatură detașabilă. Are până și un SSD M.2 banal de înlocuit, ca standard avenind cu 128GB de stocare. Mai are și 8GB de stocare, ca standard.
Surface Pro X va fi disponibil din luna noiembrie, la prețul de aproximativ 1000 de dolari/euro pentru varianta de bază, ajungând până la 1800 de dolari/euro pentru varianta cu 512GB de stocare și 16GB RAM.
Nu are un jack audio.
Be First to Comment