Devine din ce în ce mai clar că viitorul industriei jocurilor, pe termen lung, aparţine serviciilor software şi nu neapărat unei platforme hardware sau jocurilor luate individual. Chiar dacă, momentan, încă ne bazăm pe clasicele discuri (sau chei de activare) cumpărate din magazine, pe care le instalăm/activăm pe propriile console şi PC-uri, este evident că, foarte curând, vom merge într-o direcţie diferită. Exact aşa cum Netflix a revoluţionat piaţa de home video, transformând streaming-ul în principala metodă prin care serialele de televiziune sau filmele sunt vizionate de utilizatorul de rând, servicii similare încep să-şi facă simţită prezenţa şi în domeniul jocurilor video.
Nu, încă nu vorbim despre streaming de astfel de jocuri, în ciuda eforturilor făcute de Google cu al lor viitor Google Stadia. În pofida acestor promisiuni, sunt pur şi simplu prea mulţi factori de care poate să depindă o experienţă de gaming, cel mai important fiind necesitatea de a beneficia de o conexiune constantă la Internet, de bună calitate, pentru a te putea bucura de un astfel de serviciu. În schimb, mai multe companii, printre care giganţi ai industriei precum Electronic Arts, Ubisoft, Sony sau Microsoft, oferă servicii bazate pe plata unui abonament lunar, care permit utilizatorilor să acceseze o bibliotecă întreagă de jocuri, pe care le pot descărca şi rula local de oricâte ori doresc, atât timp cât respectivul abonament este încă activ. Un exemplu de succes în acest sens este Xbox Game Pass de la Microsoft, recent lansat şi în versiune pentru PC, care oferă o selecţie de peste 100 de jocuri de calitate, aici fiind incluse mai toate titlurile exclusive dezvoltate de Xbox Game Studios.
Un gigant precum Apple, lider autoritar în multiple domenii din aria dispozitivelor mobile, nu putea trece cu vederea un astfel de trend, dezvăluind, în primăvara acestui an, propriul serviciu dedicat jocurilor video: Apple Arcade. Şi, având în vedere afinitatea producătorilor de titluri mobile pentru platformele Apple, celor din Cupertino nu le-a fost greu să pună bazele unui astfel de produs. Ce este, mai exact, Apple Arcade? Un serviciu similar cu Xbox Game Pass, bazat pe plata unui abonament lunar, care pune la dispoziţia utilizatorilor o selecţie de peste 100 de viitoare titluri, ce vor putea fi rulate fără restricţii, fără reclame, fără microtranzacţii in-game, chiar şi în mod offline, pe o serie largă de dispozitive Apple.
Cu ce este diferit Apple Arcade de concurenţă? În primul rând, Apple promite o selecţie riguroasă a jocurilor ce vor fi incluse în acest abonament, accentul fiind pus pe promovarea experienţelor de gaming de calitate. În acest sens, Apple intenţionează să includă în Apple Arcade cât mai multe titluri exclusive, pe care nu le veţi putea găsi pe platformele mobile concurente. Exemple în acest sens ar putea fi Beyond a Steel Sky, continuarea legendarului Beneath a Steel Sky de la Revolution Software (autorii seriei Broken Sword) sau proaspăt dezvăluitul Rayman Mini, de la Ubisoft. De altfel, publisheri importanţi precum Konami sau Capcom deja au confirmat susţinerea pentru acest nou serviciu Apple.
O a doua caracteristică ce merită menţionată este preţul serviciului Apple Arcade. La prima vedere, schema de tarifare a celor de la Apple pare clasică: o lună de abonament Apple Arcade poate fi achiziţionată în schimbul a 24,99 lei, 4,99$ sau 4,99£, în funcţie de regiunea geografică în care sunteţi localizat, cu posibilitatea de a încerca serviciul gratuit în prima lună, în stilul Netflix. Totuşi, acest preţ lunar include acces la Apple Arcade pentru o întreagă familie, abonamentul putând fi împărţit între şase utilizatori diferiţi!
De asemenea, serviciul Apple Arcade (şi implicit jocurile incluse în acesta) vor putea fi rulate pe o gamă largă de dispozitive Apple, pornind de la telefoanele iPhone ce rulează iOS 13, tabletele din gama iPad ce vor rula iPadOS 13, unităţile Apple TV ce rulează tvOS 13, precum şi computerele şi laptop-urile Mac capabile să ruleze cea mai recentă versiune a sistemului de operare MacOS – Catalina. Şi pentru că un simplu ecran tactil se poate dovedi limitat în ceea ce priveşte controlul unui joc cu pretenţii, Apple a adăugat, odată cu versiunile 13 ale sistemelor de operare iOS, iPadOS şi tvOS, suport pentru cele mai populare controllere bluetooth, cum ar fi cele dedicate consolelor PlayStation 4 (DualShock 4) şi Xbox One.
În privinţa unei liste detaliate a jocurilor din oferta Apple Arcade, pentru început, serviciul va fi lansat cu următoarele titluri incluse, toate confirmate de către Apple:
• Atone: Heart of the Elder Tree
• Ballistic Baseball
• Beyond a Steel Sky
• Box Project
• Cardpocalypse
• ChuChu Rocket Universe
• Doomsday Vault
• Down in Bermuda
• Enter The Construct
• Exit the Gungeon
• Fantasian
• Frogger in Toy Town
• Hitchhiker
• Hot Lava
• Jenny LeClue – Detectivu
• Kings of the Castle
• Lego Arthouse
• Lego Brawls
• Lifelike
• Little Orpheus
• Mr Turtle
• Monomals
• No Way Home
• Oceanhorn 2: Knights of the Lost Realm
• Overland
• Pac-Man Party Royale
• Projection: First Light
• Rayman Mini
• Repair
• Sayonara Wild Hearts
• Shantae 5
• Skate City
• Sneaky Sasquatch
• Sonic Racing
• Spidersaurs
• Spyder
• Steven Universe: Unleash The Light
• Super Impossible Road
• The Artful Escape
• The Enchanted World
• The Pathless
• The Bradwell Conspiracy
• UFO on Tape: First Contact
• Various Daylife
• Where Cards Fall
• Winding Worlds
• Yaga
Am aflat aşadar ce este Apple Arcade, cât costă, ce jocuri oferă, cum şi pe ce dispozitive pot fi rulate aceste titluri. Mai rămâne o singură întrebare: când va fi disponibil Apple Arcade? Ei bine, serviciul Apple Arcade ar trebui să fie lansat chiar începând de astăzi, 19 septembrie 2019, concomitent cu lansarea versiunilor 13 ale sistemelor de operare iOS şi iPadOS pentru iPhone, respectiv iPad.
Articol preluat de pe go4it.ro
Be First to Comment