Rockstar a tot cochetat de câțiva ani cu propriul său mini-ecosistem dedicat jocurilor sale, obligându-ne pe toți să folosim acel Social Club pentru a putea juca GTA 5. Astăzi face următorul pas logic și lansează propriul launcher dedicat.
Rockstar Game Launcher poate fi descărcat chiar acum de cei doritori să vadă de unde își vor putea găsi pe viitor biblioteca de jocuri lansate pentru PC sub marca studioului. Iar pentru a sărbători ocazia lansării sale, compania oferă gratuit în acest moment cel mai bun joc al seriei GTA (San Andreas, desigur) tuturor celor care vor descărca și vor intra în contul lor. Este același cont pe care îl aveți pe Social Club, în care ați jucat GTA 5.
Noul launcher vine și cu un magazin atașat, în cazul în care vreți să cumpărați mai multe Shark Cards pentru GTA Online. Ar fi un moment numai bun să lanseze și un Red Dead Redemption pe PC, astfel, dar deocamdată încă nu au făcut vreun anunț de acest fel. Iar magazinul, din păcate, nu conține primele trei jocuri GTA (nici London 1969).
Totuși, un San Andreas gratuit nu este de trecut cu vederea, chiar dacă au scos muzică din el din motive de licențiere.
Urmează să vedem dacă și Rockstar Games Launcher va merge în direcția lui Battle.net, fiind extins pentru a acoperi toate jocurile companiei mamă.
Be First to Comment