Press "Enter" to skip to content

PES 2018 REVIEW

Spread the love

Cand ne gandim la jocuri de fotbal pe calculator automat ne sare gandul la FIFA. Dupa care ne amintim ca mai exista ceva.. Cum se numea oare? A da, PES! De cand cerul si pamantul (bine.. nu chiar de atunci) exista aceasta mare rivalitate intre FIFA si PES. Inca din 2001 cand jocul a fost lansat pentru prima data, cei de la KONAMI vor sa obtina prima “victorie” impotriva celor de la EA Sports. In fiecare an din diferite parti auzim aceleasi intrebari “este mai bun ca anul trecut?”, “este mai bun ca si FIFA?”, “este cel mai bun joc de fotbal?”

Eu va spun ca imi face placerea de a va invita sa descoperim impreuna jocul iar apoi va las sa va raspundeti singur la intrebarile enumerate mai sus.

 

COMPETITII

PES 2018 International Champions CupCei de la PES se mandresc cu competitii precum UEFA Champions League si UEFA Europa League. PES 2018 va licentia in premiera o competitie pre-sezon. “International Champions Cup” asa cum se numeste ea, a devenit oficial partenerul celor de la Pro Evolution Soccer. Cele mai bune echipe din Europa se vor duela in aceasta competitie pre-sezon oficiala! Chiar daca in FIFA exista de multi ani astfel de turnee, acestea sunt nelicentiate sau “fake”. Inca un pas in fata pe care il fac cei de la PES.

Pro Evolution Soccer 2018La fel de multe echipe sunt in continuare nelicentiate fapt ce ii determina pe pasionatii de fotbal sa ramana la FIFA.

Cu toate ca de mult timp cei de la KONAMI se chinuie sa obtina licentele a cat mai multor echipe, gigantele cluburi fie ele din Europa sau din oricare alta parte a lumii prefera sa isi prelungeasca contractele cu cei de la EA Sports.

 

GRAFICA, GAMEPLAY SI ALTELE

Pro Evolution Soccer 2018

De aproape 10 ani (de la batranul PES 07) nu s-a mai intalnit un control si un gameplay ce ruleaza asa finut. Loviturile cu capul totusi, sunt prea exagerate, aproape 60-70% din goluri se inscriu din lovitura de cap. La fel ca si in anii trecuti PES-ul a ramas in urma la capitolul sut. Majoritatea suturilor de la distanta se termina cu gol. Sa nu uitam si de celebrele plase de poarta, care au ramas la fel de “retardate”. Atmosfera pre-game e una placuta, te face sa te simti acolo, in lumea fotbalului dar la un moment dat te vei plictisi de acele cadre iar cei de la KONAMI ne-au promis ca vor face sa fie dinamice, ceea ce inseamna ca nu vom avea parte de ele asa mult timp.

Pro Evolution Soccer 2018Un capitol la care au mai avansat cei de la PES este felul in care se deplaseaza jucatorii pe teren. Acestia nu mai aluneca asa usor iar driblingurile sunt foarte fluente si reale. Jucatorii par sa fie plini de viata pe teren, alergand, alunecand, strigand si batandu-se pentru fiecare posesie. Orice minge trimisa in adancime poate rezulta intr-un gol de exceptie, daca ai marcatorul potrivit, in pozitia propice si daca nu cumva portarul echipei adversare va face un salt impresionant pentru a-ti strica bucuria, deoarece in PES 2018 portarii sunt foarte agili, acest lucru datorandu-se unui upgrade de AI. Nu toate pasele ajung la jucator insa majoritatea sunt exceptionale. KONAMI au adaugat la acest capitol un indicator nou care va arata jucatorul ce va primi pasa. Fotbalistii alearga si joaca precum in viata reala si reactioneaza emotional firesc in fata faulturilor, golurilor sau deciziilor arbitrilor. Legat de cornere si lovituri libere, KONAMI a produs ceva modificari. Au fost adaugate noi camere in momentul executarii loviturilor libere si tactici noi in momentul in care bateti un corner. Cei de la PES au renuntat la acea bara care indica efectul luat de minge (parte proasta pentru unii jucatori).

Pro Evolution Soccer 2018In versiunile anterioare, dupa cum bine stiti atunci cand incepeati o partida trebuia sa repuneti mingea de la mijlocul terenului cu 2 jucatori. Regula aceasta s-a schimbat in fotbalul mondial dar si in PES. De acum, veti incepe meciul cu un singur jucator la mijlocul terenului si cu o pasa in spate.

Comentariul pe parcursul unui meci este putin imbunatatit insa cei de la KONAMI au hotarat ca cei 2 comentatori sa vorbeasca mai mult, dar tot pe acelasi ton plictisitor. Statisticile in timpul unui meci sunt foarte putine, iar reprezentarile grafice ale acestora sunt foarte mari si arata urat. De asemenea avem in premiera vreme dinamica insa doar partial. Schimbari precum de la zi la noapte sau de la vreme senina la innorat lipsesc, cu toate ca majoritatea jocurilor “open-world” contin asa ceva si este mult mai usor de realizat decat trecerea de la cer innorat la ploaie.

La capitolul grafica PES-ul e cu MULT (si accentuez) peste FIFA. Fetele jucatorilor, felul in care se misca acestia dar si celebrarile de dupa gol sunt foarte aproape de realitate. Cut-scene-ul este mai echilibrat comparativ cu anii trecuti (in versiunile anterioare de PES jucatorii se bucurau prea mult pentru un singur gol, chiar daca acesta era si intr-un meci amical). Au pus accent si pe tot ce tine de portar. Animatiile lor in momentul in care se arunca sa prinda balonul sunt de nota 10. Pot spune doar: Bravo PES!

Daca intentionati sa jucati PES 2018 pe computerele personale, puteti profita de caracteristicile de care dispune NVIDIA GeForce Experience. Tehnica numita “Ansel” este ideala pentru jocurile sportive deoarece va permite sa pregatiti capturi de ecran minunate. Veti avea ocazia sa opriti jocul in orice moment, sa plasati camera in locul potrivit, sa faceti fotografii din orice unghi, sa adaugati filtre relevante si apoi sa partajati creatiile voastre pe diferite retele de socializare. Fotografiile vor fi capturate HDR in formate de o calitate superioara.

Dispuneti de patru metode de captura si anume: screenshot simplu, fotografie cu o inalta rezolutie, fotografie in 360° sau o fotografie speciala pentru dispozitivele VR. Asadar, ne-ar placea sa vedem mai multe filtre si efecte, dar ceea ce lipseste cel mai mult este gestionarea profunzimii campului, fapt ce ne obliga sa reducem punctul din care privim faza si ne provoaca sa punem mai mult accent pe aspectul jucatorilor.

Aceasta tehnologie ar putea fi motivul care sa faca diferenta intre PES si FIFA.

 

MYCLUB

Pro Evolution Soccer 2018Despre acest aspect pot spune ca este cu mult mai bine gandit decat cel din versiunile anterioare, cu o multitudine de functii utile care fac interfata de utilizare si toate celelalte aspecte de management mult mai usor de inteles.

Modul de joc MyClub din Pro Evolution Soccer nu se ridica la nivelul celor de la FIFA (Ultimate Team) iar in acest caz jucatorii de top prefera sa profeseze in domeniul FIFA. Adam Bhatti ne spunea intr-o postare pe una din retelele de socializare ca 90% dintre “feedback-uri” sunt pozitive dar, exista foarte multe persoane care se plang de versiunea online de pe XBOX spunand ca grafica lasa de dorit iar jucatorii se misca in reluare. Ca si cei de la EA Sports, japonezi de la KONAMI pun mai mult accentul pe console PS4 insa Adam Bhatti ne promitea ca versiunea de pe PC va fi cu mult peste asteptarile noastre.

Nou este faptul ca vom avea parte de un mod 3v3 (la fel ca si cel din FIFA).La prima vedere acesta pare complex si interesant, cu statistici si punctaje despre fiecare jucator. De asemenea va puteti creea propria echipa si sa jucati impotriva altora.

 

MUZICA SI TRA-LA-LA

Atunci cand jucam un meci de fotbal cu totii ajungem in minutul 45 cand se fluiera de pauza. Ei bine, te poti relaxa ascultand un Beethoven si un Mozart (glumesc, doar eu ascult asa ceva). Coloana sonora este una variata si poti asculta piese de la artisti precum: John Legend, Bruno Mars sau chiar Linkin Park.

Sunetele de la galerii sunt foarte putine si nu au pus accentul pe asa ceva, se poate ca atunci cand jucati un amical sa ascultati imnul unei echipe celebre iar in momentul in care jucati o finala de UCL sa nu cante nimic.

 

CONCLUZIE

Pro Evolution Soccer 2018Per total, PES 2018 ofera o experienta de joc completa, complexa si realista. Daca ti-a placut jocul de anul trecut sau daca vrei sa incerci si tu seria Pro Evolution Soccer, acum ai sansa sa te bucuri de cea mai buna versiune din istoria acestei francize.

Adam Bhatti (PES Global Product & Brand Manager) a spus intr-un interviu ca FIFA18 va fi similar cu cel de anul trecut iar aceasta este o sansa buna ca PES 2018 sa arate de ce este in stare. Va dura o vreme pana cand te vei obisnui cu un gameplay mai real si mai imbunatatit insa cand vei deveni cel mai bun vei spune ca toate acestea au fost un fleac.

Spread the love

Articol preluat de pe wasd.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares